BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

14 iunie 2010

Capt.1 (My almost lover)

Edward ma cuprinse de talie si am intrat impreuna in casa.In sufragerie nu se afla nimeni.L-am privit pe Edward.Ceva se intampla.Citeam in ochii disperare si durere.
Era incordat si nu se putea concentra.Parca inauntrul lui se dadea o lupta.
"Edward..."am soptit eu.Privirea lui a tresarit asupra mea.
"Da...."a spus el pe un ton rece.Dintr-o data ma lasa din brate si se duse la cativa pasi departare de mine.
"Ce se intampla?Ce am facut?"Nu suportam sa se comporte asa si el stia firea mea.Stia cum sunt,stia ca ma dispera sa imi ascunda ceva.
"Ascultama aici.Alina...uite eu nu pot sa .....fac asta."Privi in pamant ca sa prinda curaj.
"Nu pot sa fiu cu tine.Tu esti doar o muritoare,o muritoare de 15 ani.Nu putem fi impreuna!"
Cuvintele lui sapau in interiorul inimi mele ranii adanci.Oare nu isi dadea seama ca ma raneste?
Fara sa stiu lacriimile deja mi-au inundat ochii.Chiar daca nu stiam urmatorul pas,hipersensibilitatea mea o luase razna.Mi-am ridicat privirea la tavan incercand sa ma abtin sa fiu puternica.
"Si ce vrei sa faci acum?"L-am intrebat eu asa fara rost.
"Vreau sa te las sa iti traiesti viata.Sa fi tu!"
Auzind vorbele astea am tresarit ca si calcata de o masina.
"Cuuum?Sa imi traiesc viata?Care viata?Hai sa iti spun care viata:viata in care tatal meu ne-a parasit?Viata asta sau nu asta,soramea primeste tot ce vrea si eu nu.O data am avut si eu ce am vrut si acum dispare ca un vis cand apar zorii zile.Da sunt sigura ca asta iii viata pe care o vreau eu.O viata mizerabila."
Lacrimile imi curgeau vale pe ochii.Plangeam de nervi si de ciuda si fiindca ma simteam tradata.
Visul meu de a fi cu el pentru todeauna s-a facut bucati.El era ca toti baieti care cred ca fetele sunt doar niste jucari cu care te joci si cand te-ai plictitsit de ele le lasi.Eram distrusa si corpul ma durea tot.Daca as fi putut alege intre a fi sfasiata de caini si de a fi parasita de Edward,as fi ales sa fiu sfasiata de caini si de lupi si de toate aniimalele salbatice decat sa fiu parasita.
"Ma duc acasa!!"Am strigat eu.Stiu ca nu trebuie sa zic asta cu atat mai putin si sa plec dar asta era modul meu de a rezolva lucrurile.De a pleca cat mai repede,de a ma refugia in camera mea si de a plange pana imi dau duhul.M-am intors si am apasat pe clanta.Asteptam sa zica ceva,sa faca ceva,sa se ofere sa mearga cu mine.Nimic.El chiar vroia sa cred ca fusese un vis si sa plec singura,sa-l uit pentru totdeauna.Biine asa am sa fac!!Am iesit trantind usa din casa si am luato prin padure.
Plangeam , suspinam si tremuram toata.Nu pentru ca imi era frig ci pentru ca ma durea corpul si inima.Eram distrusa si pe dinauntru si pe dinafara.
Mergeam pe carare fara sa stiu macar unde ma duc si totusi nu imi faceam griiji pentru asta.Am tras aer in piept si am cazut in genunchi.Era prea frumos ca sa fie adevarat si ce e frumos e fals iar ce credeam ca a fost inre noi a fost fals.
Mi-am bagat mainile in cap si am inceput sa urlu.
Nu puteam sa simt nimiic acum.Nici chiar ploaia rece care se pronise acum ceva timp.Nu simteam vantul care sufla cu putere si nici pamantul ud si rece de sub mine.Pentru ca toate erau reci doar eu fierbeam pe dinauntru.
In mintea mea se derulau imagini ca un sildeshow:priima intalnire.Exact in padurea aceasta cand m-am ratacit de ceilalti elevi in excursie,priima atingere si prima privire.Prima data cand a venit l-a mine acasa.Prima noastra noapte petrecuta impreuna jucand carti apoi noaptea la famiia Cullen.Totul acum erau doar amintiri sau vise....

1 comentarii:

Ramona spunea...

Interesant, imi place cum scrii, felul in care descrii sentimentele si sunt curioasa ce se va intampla. Mai ai si cateva mici greseli dar le trecem cu vederea pt. ca te exprimi frumos :P

Lonley...

Lonley...